Hipodromul Ploieşti va găzdui, sâmbătă, începând cu ora 10.00, o nouă Reuniune oficială de Trap, în cadrul căreia vor avea...
Hipodromul Ploieşti a fost, în această dimineaţă, gazda unei noi reuniuni oficiale de trap, eveniment cu patru curse, dar punctat...
Hipodromul Ploieşti îi aşteaptă, sâmbătă, pe iubitorii hipismului la o nouă reuniune oficială, în cadrul căreia vor avea loc patru...
Vacanţa s-a încheiat şi pe Hipodromul Ploieşti, acolo unde, în această dimineaţă, s-au reluat cursele de trap! A fost o...
După o pauză de o lună de zile, Hipodromul Ploieşti va fi din nou gazda unei Reuniuni oficiale de trap,...
Hipodromul Ploieşti a strâns, şi astăzi, în tribunele sale peste 500 de iubitori ai trapului, veniţi să vadă cele cinci...
Hipodromul Ploieşti îi aşteaptă, sâmbătă, pe iubitorii hipismului la o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia vor avea...
Peste 500 de iubitori ai trapului au fost prezenţi, astăzi, în tribunele Hipodromului Ploieşti, pentru a urmări cele patru curse...
CSM Ploieşti îi invită şi sâmbăta aceasta pe iubitorii hipismului să urmărească patru curse de trap extrem de interesante pe...
Tribunele Complexului Hipodrom Ploieşti au fost neîncăpătoare astăzi, aproape 2000 de iubitori ai hipismului ţinând să asiste la cea mai...