Armăsarul General de Bry a câştigat Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti „60 ani”!
2 min readHipodromul Ploieşti a aniversat astăzi 60 de ani de existenţă printr-o reuniune jubiliară cu patru curse de trap şi una de galop, evenimentul principal fiind, evident, Premiul aniversar al Hipodromului Ploieşti „60 ani”. O cursă solicitantă, programată pe distanţa de 2600 de metri, dar şi spectaculoasă în acelaşi timp, mai ales că a propus un final electrizant, în care armăsarul General de Bry, condus de Adrian Marciu, a recuperat pe ultimii zeci de metri şi a câştigat cu „un cap” avans în faţa iepei Unipress, avându-l în sulky pe Gabriel Slate. Festivitatea de premiere a fost oficiată de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.
În celelalte curse ale zilei, s-au impus Wicked from Heaven (Premiul “Traian Marinescu”), Cassian (Premiul “Ion Oană”), Dona Pilar (Premiul “Gică Tănase”) şi Storm Athena în cursa de galop organizată în parteneriat cu Jockey Club şi dotată cu Premiul “Palmira”.
Pauzele dintre curse au fost pigmentate cu momente artistice oferite de trupele „Ametist” şi „Perluţe” din cadrul şcolii de arte „Fabis Art School”. Prima trupă, compusă din fete de 14-15 ani, a prezentat un dans retro „Me and my shadow”, iar cea de-a doua, alcătuită din băieţi şi fete de 9-10 ani, a propus un dans country, fragment din muzicalul „Oklahoma”, numit „The farmer and the cowman”.
Într-una dintre pauze, cei 300 de spectatori prezenţi în tribună au putut asista la o prezentare a raselor de cai, pe peluza pistei de galop „defilând”, pe rând, cai Pur sânge arab, Pur sânge englez, Lipiţan, Shaggya Arab, Pony şi Calul de sport românesc.
Totodată, organizatorii le-au oferit spectatorilor şi prilejul de a participa la o tombolă pe baza biletelor de intrare la eveniment, în urma căreia trei norocoşi au câştigat premii oferite de Complex Hipodrom Ploieşti: o plimbare cu sulky pe pista de trap (locul 3), o şedinţă de echitaţie de 30 de minute în cadrul Centrului de echitaţie Luna Horse (locul 2) şi o invitaţie de 2 persoane la toate reuniunile hipice din sezonul 2021 (locul 1).
Partenerii Complexului Hipodrom Ploiesti la reuniunea de astăzi cu fost: Jockey Club Român, Radio Prahova, Centrul de echitaţie Luna Horse, Teatrul „Toma Caragiu”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, SGU Ploieşti, Phoenixy şi Dream Events Ploieşti.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 11 iulie 2021, şi va avea ca principal eveniment Marele Premiu Regal al României la Trap.