Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Marele Premiul Regal al României la Trap!
3 min readDuminică, 11 iulie, începând cu ora 10.00, Hipodromul Ploieşti va fi gazda celei mai importante reuniuni hipice a sezonului, în cadrul căreia se va ţine Marele Premiul Regal al României la Trap, cursa rezervată celor mai buni trăpaşi în vârstă de 4 ani. Va fi cel mai amplu eveniment organizat în acest an pe hipodrom, programul stabilit de organizatori prevăzând nu mai puţin de şapte curse, dintre care şase de trap şi una de galop, precum şi multe surprize pentru cei prezenţi.
Momentul cheie al zilei va fi, fără îndoială, Marele Premiul Regal al României la Trap, programat la ora 11.30 şi având la start cei mai buni trăpaşi în vârstă de 4 ani: Dona Pilar, Hora de Beaulieu, Haiti The Best, Dolce Dorel, Big Red Girl BD şi Kaiak.
Totodată, cursa de galop, Wathba Stallions Cup, rezervată cailor pur sânge arab şi organizată de CSM Ploieşti în parteneriat cu Federaţia Hipică Română, se anunţă, şi ea, extrem de spectaculoasă, mai ales că, beneficiind de sprijinul HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Racind Festival, pune la bătaie premii totale în valoare de 5000 de euro. La start se vor afla nu mai puţin de şapte cai, iar lupta dintre favoriţii Eladora JR, Alwaadi şi Ferment, fără a fi excluse şi alte surprize, se anunţă extrem de atractivă.
Reuniunea se va deschide la ora 10.05, cu Premiul Gornist, va continua, la 10.30, cu Premiul Debutanţilor şi la 10.55 cu Premiul Gabarit, după care va urma, la 11.30, cursa eveniment a zilei, Marele Premiul Regal al României la Trap. La ora 12.00 se va ţine Premiul Juvenil, la 12.25 este programat Premiul Valea Prahovei, pentru ca ziua să fie închisă, la 12.40, de cursa de galop organizată de partenerii de la Federaţia Hipică Română, Premiul Wathba Stallions Cup.
Pentru că vorbim despre un eveniment deosebit, Complex Hipodrom a pregătit o serie de surprize publicului spectator, cu momente artistice în pauzele dintre curse, programe speciale dedicate copiilor (inclusiv plimbări cu poneiul) şi alte câteva surprize pe care le veţi putea descoperi dacă veţi lua, duminică dimineaţă, calea Hipodromului.
Reuniunea hipică va avea loc cu ACCES LIMITAT DE SPECTATORI, respectiv până la 50% din capacitatea tribunelor Complexului Hipodrom Ploiești, ceea ce înseamnă 600 de locuri disponibile.
Conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 531/2021, cu modificările şi adăugirile ulterioare, participarea la reuniunea de duminică este permisă:
– persoanelor care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare;
– persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
– persoanelor care prezinta rezultatul negativ al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
Dovada îndeplinirii uneia dintre condițiile de acces se prezintă la achiziționarea biletului, care costă 5 lei.
Pentru iubitorii trapului care nu pot ajunge la hipodrom, reuniunea va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.50, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).