13.04.2021

Romanian Horse Racing

RECORD DE PARTICIPARE PE HIPODROM: 37 DE CAI ÎN REUNIUNEA DE DUMINICĂ!

1 min read

Duminică, 17 septembrie, în organizarea Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, va avea loc o nouă reuniune oficială de trap, cu principal punct de atracţie „Premiul de Încercare”, o cursă în care participă caii autohtoni ce se vor întrece şi în Derbi-ul de Trap al României, de pe 1 octombrie.

Va fi o reuniune deschisă, la ora 9.45, de o cursă de calificare, urmată de şase curse extrem de interesante, în cadrul cărora vor alerga nu mai puţin de 37 de cai, record de la reluarea activităţii de pe hipodrom. Cele şase curse vor fi: Premiul Gabarit (ora 10.00), Premiul Galera (ora 10.30), Premiul Grav (ora 11.00), în care vor participa 9 cai, Premiul de Încercare (ora 11.30), Premiul Hera (ora 12.00) şi Premiul Hemeiuş (ora 12.30).

Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră  pentru fiecare autoturism.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.