13.12.2024

Romanian Horse Racing

Principalele culori ale robei cailor!

3 min read

Ziua de astăzi o dedicăm descrierii principalelor culori ale robei cailor. Roba reprezintă părul animalului cu particularitățile sale de culoare. Pigmenții din straturile pielii și din păr formează culoarea robei. Culoarea poate fi simplă sau complexă. Continuăm capitolul ”pagina de istorie” prin a vă prezenta următoarele culori și caracteristicile acestora:1. CALUL ALB/BĂLAN. Sunt cazuri rare atunci când caii sunt născuți albi și rămân albi, aceștia fiind albinoticii, fără pigment în piele, păr, copite și chiar din iris. Majoritatea cailor la care se face referire drept albi sunt de fapt cai suri ale căror blană este complet albă, dar care au pielea închisă la culoare. Și aici sunt definite mai multe nuanțe: alb fără luciu, alb lucios, alb argintiu, alb cu nuanță de galben, alb crem.2. CALUL NEGRU. Culoarea este dată atât de piele, cât și de păr, fiind cauzată de prezenta pigmentului melenic în cele două elemente. Până și copitele pot fi negre. Și aici avem negru mat, negru lucios, negru mai deschis, sau negru puțin degradat, cu fire de păr roșiatice la vârf. Există mânji care se nasc negri, dar se fac albi pe măsură ce cresc.3. CALUL ROIB. Este o nuanță brun-roșcată a robei. Pielea și copitele sunt negre, nuanța de brun-roșcată fiind dată de păr. Coama și coada sunt si ele roșiatice, dar pot avea nuanțe diferite față de roba generală. Există nuanța deschisă, roib cu luciu auriu, arămiu, roșu-castaniu, vișiniu, humiu (roșu murdar), roib înspicat (apar peri albi printre cei roșii). Un cal de acest fel are, de obicei ochi căprui și nici un strop negru pe tot corpul.4. CALUL MURG. Murgul este culoarea cea mai des întâlnită la cai. Părul este tot brun-roșcat, dar coama și coada sunt negre. Extremitățile picioarelor pot fi de asemenea spre negru. Poate avea aceeași nuanță cu cea a roibului, dar diferențele apar la părul negru din zonele mai sus menționate. Poate avea nuanțe mai deschise sau închise, aurii, castanii, vișinii.5. CALUL SUR/VÂNĂT. Este o culoare realizată dintr-un amestec neuniform de fire de păr albe și negre. Poate avea nuante închise, deschise, vânăt ordinar (proporție egală a culorilor), sau vânăt cap de maur (atunci cand firele negre sunt predominante pe capul calului). Culoarea inițială a calului poate fi neagră și se modifică în timp prin apariția de fire albe într-o proporție mai mare sau mai mică.6. CALUL DEREȘ. Este o culoare rezultată din amestecul de fire albe, negre și roșii, în diverse proporții. Poate avea nuanțe deschise, închise, aurii sau ordinare.7. Alte culori întâlnite la cabaline sunt: IZABEL (are blana aurie, dar coada, coama și picioarele sunt negre), ȘARGUL (poate fi maro deschis sau chiar auriu, iar coama și coada au culoarea alb- gălbui), ȘORICIU (cenușiu-albastrui), PIERSICIU (fire albe cu fire roșii, de nuanțe diferite), PESTRIȚ (pete albe pe fond negru, roib, dereș sau pete de alte culori pe fond alb).Surse: www.herghelie.rowww.iubesccaii.blogspot.comwww.lumeacalului.wordpress.comwww.csmploiesti.rowww.hipodromulploiesti.ro#hipodrom#romania#istoriacontinua#ploiesti#paginadeistorie#culori#CAI#alb#negru#Roib#murg#sur#deres