18.05.2024

Romanian Horse Racing

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, Premiul Agriculturii!

1 min read

Duminică dimineaţă, Hipodromul Ploieşti va fi gazda unei noi reuniuni hipice oficiale pe care CSM Ploieşti, prin Complex Hipodrom şi cu sprijinul sponsorului Sultan România o organizează începând cu ora 10:00.

Va fi un eveniment cu patru curse de trap şi o cursă de calificare de galop, principalul reper al zilei fiind Premiul Agriculturii, programat la finalul reuniunii, începând cu ora 11:30. Ziua hipică va debuta la ora 10:05, cu Premiul Sultan, va continua, la 10:15 cu o cursă de calificare de galop, după care vor urma Premiul „Din Respect pentru Sultan” (ora 10:30) şi Premiul „Forza de Sultan” (ora 11:00).

Ca de fiecare dată, cei mai mici dintre spectatori vor avea amenajat un „fun corner”, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Continuă concursul foto pe Instagram pentru public!

Cu prilejul reuniunii de duminică, Complex Hipodrom Ploieşti continuă concursul dedicat publicului spectator prezent în tribunele hipodromului, regulamentul fiind următorul:

1. Surprindeți și fotografiați un moment  din cadrul reuniunii hipice – Premiul Agriculturii;

2. Fotografia trebuie postată în timpul evenimentului hipic pe pagina personală de Instagram cu tag-urile: @hipodromulploiesti, @sultan.pastatomate.ro, @sultan_face_sosul, @sultan.meniu;

3. Câștigătorul locului I va primi ca Premiu: un Pachet „Ai Sultan pentru un an”, oferit  de către sponsorul principal al evenimentului hipic Premiul Agriculturii, Sahprod Meteor SRL (Sultan);

4. Rezultatele vor fi comunicate în perioada 2-4.10.2023.

Prețul unui bilet de acces la reuniune este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.