22.02.2024

Romanian Horse Racing

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”!

2 min read

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, 26 martie, prima reuniune hipică din acest an, aşa că iubitorii turfului sunt aşteptaţi, începând cu ora 10:00, la evenimentul pe care Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, îl organizează cu sprijinul sponsorului „Supermarket La Cocoş”.

Reuniunea este dedicată Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române, la aniversarea zilei de naștere.

Evenimentul principal al zilei va fi, ca de fiecare dată la debutul sezonului, „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, cursă programată să înceapă la ora 11:00 şi dedicată memoriei unuia dintre marii antrenori şi driveri de pe Hipodromul Ploieşti, câştigător a nu mai puţin de 7 Derby-uri de Trap ale României!

Reuniunea va debuta la ora 10.05 cu Premiul Bătăuş, va continua la 10:30 cu Premiul Arena, după care vom asista la „Premiul de Deschidere – Gheorghe Tănase”, care are la start nouă dintre cei mai valoroşi cai de pe Hipodromul Ploieşti. Primul eveniment hipic al anului se va închide cu Premiul „Supermarket La Cocoş”, programat să înceapă la ora 11:30.

Cu prilejul evenimentului de debut al sezonului, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, partener statornic al Complexului Hipodrom, va propune un moment artistic susținut de către Cvartetul “Chronos”.

Totodată, cei mai mici dintre spectatori se vor putea plimba şi de această dată gratuit cu calul Mokka (în intervalul 10:15-11:45) pentru copii urmând să se amenajeze şi un „fun corner” în zona tribunei, unde se vor putea juca sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom. În pauzele dintre curse, cei prezenţi vor putea asista şi la demonstraţii ale sportivilor secţiei de box a CSM Ploieşti, maestrul Titi Tudor urmând să-i aducă în faţa publicului pe campionii uneia dintre cele mai populare secţii ale clubului.

Prețul unui bilet de acces la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani având accesul gratuit.

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.