24.07.2024

Romanian Horse Racing

ARMĂSARUL NELSON S-A IMPUS ÎN PREMIUL CAILOR DE 3 ANI!

2 min read

Hipodromul Ploieşti a găzduit, în această dimineaţă, o nouă reuniune hipică, dedicată de data aceasta exclusiv trapului, pe care CSM Ploieşti a organizat-o cu sprijinul partenerilor de la Federaţia Română de Trap!

Au fost patru curse atractive în program, cea mai interesantă fiind întrecerea care a închis evenimentul, „Criteriul cailor de 3 ani ai FRT”, în care s-a impus însă fără mari emoţii armăsarul Nelson, condus de Adrian Marciu.

În celelalte curse ale zilei câştigătorii au fost: Junkie (driver Adrian Marciu), în Premiul Baikal, General de Bry (driver Adrian Marciu), în Premiul Darius şi Haiti The Best (driver Laurenţiu Matei), în Premiul Lucas Gabriel. Festivităţile de premiere ale curselor au fost oficiate de preşedintele Federaţiei Române de Trap, Marian Manea, de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, de reputatul medic Valeriu Zaharia şi de maestrul emerit Titi Tudor.

Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

A continuat concursul foto pe Instagram pentru public!

Cu prilejul reuniunii de astăzi, Complex Hipodrom a continuat concursul pentru cei prezenţi în tribună şi au acces la Instagram! Astfel, dacă ai fost pe hipodrom şi ai o poză care crezi că poate fi premiată de către noi (cu prietenii, familia, căluţii sau orice altceva interesant) posteaz-o pe Instagram pe story sau pe feed şi tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti! Premiul pus la bătaie este o plimbare în sulky sub îndrumarea unui driver profesionist, iar câştigătorul acestui concurs va fi anunţat pe pagina de facebook a Complexului Hipodrom.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Federaţia Română de Trap, Radio Prahova, Fapt Divers, Centrul de Echitaţie „Luna Horse” şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti.

Galerie foto:

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.