04.02.2023

Romanian Horse Racing

Curse spectaculoase, astăzi, în Cupa MedLife – Spital Lotus!

2 min read

Hipodromul Ploieşti a găzduit, în această dimineaţă, o nouă reuniune hipică, pe care CSM Ploieşti a organizat-o cu sprijinul partenerilor de la MedLife – Spital Lotus Ploieşti şi în al cărei program s-au regăsit patru curse de trap şi o cursă de calificare de galop!

Cele patru întreceri de trap au fost extrem de interesante şi au născut, din nou, discuţii interesante în tribune între „specialiştii” turfului, câştigători fiind, la final, Jarrod Shan (driver Adrian Marciu) în Premiul Respect, Imperial de Bry (driver Sorin Mocanu), în Premiul Încredere, New Jersey (driver Gheorghe Viorel), în Premiul Empatie şi Wicked From Heaven (driver Adrian Marciu), în Premiul Speranţa!

Festivităţile de premiere ale curselor au fost oficiate de reprezentanţii sponsorului evenimentului: Doina Marinescu, director general MedLife – Spital Lotus Ploieşti, Irina Culcea şi Mihaela Tudor, medici primari în cadrul Spitalului Lotus.

Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka şi cu poneiul Matilda, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.

Două concursuri pentru public, astăzi, pe Hipodrom!

Cu prilejul reuniunii de astăzi, organizatorii au propus două concursuri publicului prezent în tribunele Complexului Hipodrom, în care miza a fost reprezentată de tot atâtea premii puse în joc de sponsorul evenimentului, MedLife – Spital Lotus: câte un pachet de consultaţie medicină internă şi ecografie abdominală!

Primul concurs s-a bazat pe biletele de acces în hipodrom, pe care cei care au fost prezenţi trebuie să le păstreze până marţi, atunci când, prin intermediului siteului www.random.org, va fi extras norocosul câştigător!

Totodată, a continuat concursul pentru cei prezenţi în tribună şi au acces la Instagram! Astfel, dacă ai fost pe hipodrom şi ai o poză care crezi că poate fi premiată de către noi (cu prietenii, familia, căluţii sau orice altceva interesant) posteaz-o pe Instagram pe story sau pe feed şi tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti! Câştigătorul acestui concurs va fi anunţat pe pagina de facebook a Complexului Hipodrom.

Galerie foto:

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.