LIVELY LYDIA A CÂŞTIGAT PREMIUL „IN MEMORIAM MAJESTATEA SA REGINA ELISABETA A II-A”!
4 min readTribuna principală a Complexului Hipodrom Ploieşti a fost aproape plină, astăzi, cu prilejul reuniunii pe care CSM Ploieşti a organizat-o în parteneriat cu Jockey Club Român şi firma Oltina! Au fost nu mai puţin de opt curse în program, dar şi multe momente distractive rezervate publicului spectator, numerele de dans propuse de copiii de la Fabis Art School sau oportunitatea oferită celor mici de a se plimba cu calul Mokka fiind apreciate de cei prezenţi.
Cea mai aşteptată întrecere a zilei, cursa de galop dotată cu Premiul „In Memoriam Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a”, a fost câştigată de iapa Lively Lydia, condusă de jocheul Valentin Atanasov, la mică distanţă venind armăsarul Traton (jocheu Arif Asenov). Festivitatea de premiere a fost oficiată de colonelul Corneliu Pavel, purtător de cuvânt al Statului Major al Forţelor Navale Române, Jonathan Perree, reprezentantul Federaţiei Europene de Galop şi de Tudor Roşca, vicepreşedintele Jockey Club Român.
Cealaltă cursă importantă de galop, Premiul „În onoarea Majestăţii Sale Regele Charles al III-lea”, l-a avut din nou drept câştigător pe bulgarul Valentin Atanasov, de data aceasta pe armăsarul Mister Five Euro. Festivitatea de premiere a fost oficiată de viceprimarul Municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, de vicepreşedintele Jockey Club Român, Răsvan Cernat, şi de unul dintre descendenţii familiei Cantacuzino, Şerban Cantacuzino
Regina Elisabeta a II-a, în mod special, a fost pasionată de acest sport. În 1945, pe vremea când era o tânără prințesă, a participat la prima sa reuniune hipică importantă – Royal Ascot. De atunci, a fost o prezență constantă pe hipodromurile de la Ascot și Epsom, unde a asistat la mai multe victorii ale cailor săi din grajdurile regale. Pasiunea pentru cai a fost moștenită în familie de Prințesa Anna și de fiica ei, Zara Phillips, ambele participante în concursurile ecvestre organizate în cadrul Jocurilor Olimpice.
Și Regele Charles al III-lea este apropiat de lumea ecvestră, el participând mai bine de 40 de ani în competițiile de polo călare, premiile obținute fiind donate organizațiilor de caritate. De-a lungul timpului, el a deținut mai mulți cai de curse, iar în calitate de monarh va continua să administreze, alături de soția sa, Regina Consoartă Camilla, grajdurile regale din care fac parte peste o sută de cai pur-sânge englez.
Cursele de trap au fost, şi ele, extrem de pasionante majoritatea fiind decise pe ultimii metri şi câştigate de: Jarrod Shan (Premiul Oltina Municipal), Katrina CV (Premiul Jockey Club Senior), Nelstrong (Premiul Oltina Prahova), Wicked From Heaven (Premiul Jockey Club Junior) şi Bailando (Premiul Oltina Internaţional). Festivitatea de premiere a curselor de galop a fost oficiată de Radu Simionescu, consilier local şi preşedintele Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret din municipiul Ploieşti şi Daria Lupu – Relaţii externe Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Prahova/Uniunea Elenă din România, alături de o parte dintre tinerii implicaţi în proiectul „Ploieşti, Capitala Tineretului din România 2024”: Cristian Şerban, Damian Tănăsescu, Giulian Panait, Aşer Negoi, Ariana Bădicioiu, Alexandra Surlaru şi Hana Barkia.
În pauzele dintre curse, publicul spectator s-a putut delecta cu două momente artistice propuse de dansatorii de la Fabis Art School, pregătiţi de prof. coregraf Ioana Olaru: un vals al Grupei Topaz şi musical-ul „Hello Dolly”, prezentat de Grupa Briliant.
Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori s-au putut plimba gratuit cu calul Mokka, având, totodată, amenajat un „fun corner” unde s-au putut juca sub sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom.
A continuat concursul foto pe Instagram pentru public!
Cu prilejul reuniunii de astăzi, Complex Hipodrom a continuat concursul pentru cei prezenţi în tribună şi au acces la Instagram! Astfel, dacă ai fost pe hipodrom şi ai o poză care crezi că poate fi premiată de către noi (cu prietenii, familia, căluţii sau orice altceva interesant) posteaz-o pe Instagram pe story sau pe feed şi tăguieşte-ne cu @hipodromulploiesti! Cele două premii puse în joc de Complex Hipodrom sunt următoarele: locul 1 – 3 invitaţii la următorul eveniment hipic; locul al 2-lea – două invitaţii la următorul eveniment hipic.
Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Oltina – Morărit şi Panificaţie, Jockey Club Român, Radio Prahova, Fapt Divers, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploieşti şi Fabis Art School.
Pentru a viziona cursele de trap și galop vă rugăm să accesați link-urile de mai jos:
Galerie foto: