13.12.2024

Romanian Horse Racing

Armăsarul Ariham, câştigător al Premiului „Alexandru Marghiloman”!

2 min read

Circa 800 de spectatori au fost prezenţi, astăzi, în tribunele Complexului Hipodrom pentru a asista la o reuniune hipică atractivă, cu trei curse de galop şi două întreceri demonstrative de trap, „pigmentate” de moment artistice oferite de micii dansatori din cadrul Grupei Briliant, una dintre cele opt grupe de dans ale secţiei Fabis Dancers din cadrul Fabis Art, din Ploieşti.

Principalul eveniment al zilei, Premiul „Alexandru Marghiloman”, cursă de galop organizată în parteneriat cu Jockey Club Român, a fost extrem de spectaculos, verdictul fiind dat în ultima linie dreaptă, în care armăsarul Ariham, jocheu Dobrin Lukov, s-a desprins de Upper Rebel, condus de Ivan Ivanov.

Premierea câştigătorului a fost oficiată de doamna Irina Vlăducă-Marghiloman, strănepoata marelui om politic Alexandru Marghiloman, considerat, totodată, „Părintele Hipismului Românesc”, în memoria căruia a fost organizată principala cursă de galop a zilei. Ocupantul locului al 2-lea, Ivan Ivanov, a fost premiat de către Viceprimarul Municipiului Ploieşti, Daniel Nicodim, iar Valentin Atanasov, care a venit pe locul al 3-lea cu iapa Lively Lydia, a fost premiat de către Constantin Şerban Cantacuzino, membru al Jockey Club Român.

Reuniunea a debutat cu Premiul „Horseland Dara-Elite”, organizat alături de partenerii de la Federaţia Hipică Română, în care s-a impus armăsarul Alwaadi, condus de Radostin Ivanov, urmat de Aquila Nera (jocheu Valentin Atanasov) şi Shimal (jocheu Nurhay Hamil Zyulkyuf).

Au urmat prima cursă demonstrativă de trap, câştigată de Isyness (în sulky Sorin Mocanu), Premiul “Alexandru Marghiloman”, a doua cursă demonstrativă de trap, în care s-a impus General de Bry (în sulky Adrian Marciu) şi, la final, Premiul „Regele Ferdinand I al României”, o altă întrecere de galop spectaculoasă, organizată în parteneriat cu Jockey Club Român. Cîştig de cauză în ultima cursă a avut Mister Five Euro, murgul condus de Valentin Atanasov detaşându-se clar de urmăritoarele Eller Brook (jocheu Virgil Ion Munteanu) şi Bay Watching (jocheu Bology Szabolcs). Festivitatea de premiere a fost oficiată de Răsvan Cernat, vicepreşedinte al Jockey Club Român, doamna Irina Vlăducă-Marghiloman, domnul Constantin Toma, primar al Municipiului Buzău şi preşedinte executiv al Asociaţiei Municipiilor din România, precum şi de Constantin Şerban Cantacuzino.

Galerie foto: ? Rareș Irimia, CSM Ploiești

Linkurile pentru vizionarea celor 5 curse sunt următoarele;

Cursa 1-Premiul HORSELAND DARA-ELITE – https://youtu.be/4T3Thubhing?t=16

Cursa 2-TRAP DEMONSTRATIV- https://youtu.be/4T3Thubhing?t=230

Cursa 3-Premiul ALEXANDRU MARGHILOMAN- https://youtu.be/4T3Thubhing?t=521

Cursa 4- TRAP DEMONSTRATIV- https://youtu.be/4T3Thubhing?t=860

Cursa 5- Premiul REGELE FERDINAND I AL ROMÂNIEI-: https://youtu.be/4T3Thubhing?t=1218

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.