13.12.2024

Romanian Horse Racing

PREMIUL „CONSTANTIN ŞI ELENA” I-A REVENIT ARMĂSARULUI GENERAL DE BRY!

1 min read

Hipodromul Ploieşti a găzduit, în această dimineaţă, cea de-a doua reuniune hipică oficială din 2021, totodată prima în care, respectându-se ultimele decizii luate la nivel naţional, a fost permis accesul publicului spectator, în limita a 25% din capacitatea tribunelor. Şi au fost ceva mai bine de 100 de iubitori ai turfului care au ţinut să vadă cele patru curse de trap ale zilei, având ca punct de atracţie Premiul „Constantin şi Elena”, programat la ora 11.00!

Cursa zilei a propus acelaşi duel pasionant văzut în urmă cu o săptămână în “Premiul Europei”, între General de Bry şi iapa Detoxicated, avându-i în sulky pe aceiaşi Adrian Marciu şi Marian Costache, şi a oferit acelaşi dezodământ: armăsarul cu origini franceze a câştigat clar, cu aproape 10 metri avans, bifând a doua victorie stagională importantă: Premiul “Constantin şi Elena”!

În celelalte curse ale zilei, s-au impus Paxton (Premiul Baical), Kaiak (Premiul Bătăuş) şi Unipress (Premiul Bon).

Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti este programată duminică, 30 mai 2021, şi va avea ca principal eveniment Premiul Castanilor.

Hipodromul Ploiești vă pune la dispoziție link-urile pentru a viziona cursele de trap din cadrul reuniunii – PREMIUL CONSTANTIN ȘI ELENA.

Cursa 1 – Premiul Baical

https://youtu.be/CbNstW-JKV4

Cursa 2- Premiul Bataus

Cursa 3 – Premiul Constantin și Elena

https://youtu.be/1-mVSX_XPp4

Cursa 4 -Premiul Bon

https://youtu.be/d6AcgcC1X_E