IAPA FINE BOKO S-A IMPUS ÎN PREMIUL DE DESCHIDERE!
1 min readPe Hipodromul Ploieşti s-a dat, astăzi, startul sezonului 2020, prima Reuniune oficială de trap programând cinci curse, cu main-event „Premiul de deschidere”.
Cei circa 500 de spectatori prezenţi la debutul noii stagiuni au putut urmări cinci întreceri interesante, primii câştigători din 2020 fiind Hera Yamm (Premiul Arena), General de Bry (Premiul Atena), Gazette de Cym (Premiul Amigo), Rugiada Thor (Premiul Ager) şi Fine Boko (Premiul de deschidere).
Principala cursă a zilei a fost cea care a şi înschis reuniunea de astăzi, iar favorita întrecerii, iapa Fine Boko, avându-l în sulky pe Adrian Marciu, a respectat previziunile şi s-a impus fără emoţii, câştigând cu un avans considerabil în faţa următorilor cai clasaţi, Zi-Zi şi Zanderigo. Festivitatea de premiere a fost oficiată de maestrul emerit al sportului, Titi Tudor, şi de reprezentantul Casei de Pariuri Fortuna, Dermot Keelan.
Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori s-au plimbat cu poneiul Star Light, în spaţiul special amenajat între cele două tribune.
Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Radio Prahova, Republika News, Ploieşti TV, Fapt Divers, Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Centrul de echitaţie „Luna horse” şi Casa de pariuri Fortuna.
Următoarea reuniune hipică de trap va avea loc duminică, 15 martie.
Rezultate oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: