13.12.2024

Romanian Horse Racing

BOMBA DE JANVILLE S-A IMPUS ÎN „PREMIUL MUNICIPIULUI PLOIEŞTI”!

2 min read

Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune oficială extrem de interesantă, în cadrul căreia au avut loc şase curse de trap şi, în premieră, două curse demonstrative de galop, organizate în parteneriat cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Shagya România.

Principalul punct de atracţie al reuniunii a fost reprezentat de ultimul premiu clasic al anului, „Premiul Municipiului Ploieşti”, la startul căruia, conform regulamentului, s-au putut alinia cei mai buni cai de pe hipodrom, indiferent de vârstă sau ţara de provenienţă. Au fost 9 cai înscrişi, toţi cu recorduri personale de sub 1’20.00 minute/kilometru, iar cel mai bun s-a dovedit Bomba de Janville, avându-l în sulky pe însuşi proprietarul Tsvetan Parmakov. Timpul învingătorului a fost de 1’16.80 minute, dar trebuie spus că s-a impus fără să forţeze, Kamanda venind pe locul al 2-lea la o secundă în spate.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, de consilierul directorului CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu, şi de către consilierul local Gabriel Minea, câştigătorul primind o cupă şi o diplomă, la care se va adăuga premiul de 2.800 lei.

Momente aparte ale reuniunii de astăzi, extrem de gustate de cei circa 700 de spectatori, au fost cele două curse demonstrative de galop, organizate împreună cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Shagya România. Vafeega şi Karino au câştigat cele două curse care au avut câte 5 cai la start, însă mai important a fost modul în care publicul a rezonat, freamătul provocat de trecerea cailor prin faţa tribunei, la doar câţiva metri de spectatori, fiind unul cu totul special.

Cinci cai au obţinut timpi „de trecere” în cursa de calificare de la ora 10.40 (Sidonia, Supleţea, Năvalnic, Raquel şi Dennis), iar în celalalte curse de trap ale zilei s-au impus Velmir (Premiul Kind), Detoxicated (Premiul Laureat), Zi-Zi (Premiul Luptător) şi Bădie (Premiul Manuc).

Următoarea cursă oficială de trap va avea loc peste două săptămâni, duminică, 26 noiembrie.

Galerie foto:

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.