SÂMBĂTĂ ARE LOC PRIMA REUNIUNE OFICIALĂ DE TRAP PE HIPODROMUL PLOIEŞTI!
1 min readClubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza, sâmbătă, începând cu ora 11.00, prima reuniune oficială de trap pe Hipodromul Ploieşti de la momentul modernizării.
Va fi o reuniune cu patru curse, „vedetă” fiind Cursa „Premiul de Paşte”, la startul căreia se vor alinia opt cai ce se vor lupta pentru premii totale de 4.800 lei (locul I – 2.160 lei, locul al II-lea – 1.200 lei, locul al III-lea – 720 lei, locul al IV-lea – 480 lei şi locul al V-lea – 240 lei). Cei opt cai ai căror proprietari au achitat taxa de înscriere de 240 lei (5% din cuantumul total al premiilor, conform regulamentului) sunt următorii: Star Nobel, Ukulele, Suvenir, Utszeli, Tutanhamon, Shadow Effe, Suni şi Nekifuto. Ca un element inedit, doi dintre caii participanţi, Utszeli şi Tutanhamon, aparţin unui proprietar din Ungaria. Pe lângă premiile în bani, câştigătorul va intra în posesia unei cupe şi a unei diplome, iar următorii clasaţi vor primi diplome din partea organizatorilor.
Înaintea cursei „vedetă” vor avea loc alte trei curse de calificare, pentru cai în vârstă de 2, 3 şi 4 ani.
Accesul spectatorilor va fi liber, dar se va plăti o taxă de parcare în valoare de 2 lei pentru fiecare autoturism.