11.10.2025

Romanian Horse Racing

Armăsarul Wicked From Heaven a câştigat Premiul „Hipodromul Ploieşti”!

2 min read
Armăsarul Wicked From Heaven a câştigat Premiul „Hipodromul Ploieşti”!

septembrie21

Armăsarul Wicked From Heaven a câştigat Premiul „Hipodromul Ploieşti”!

De CSM PloiestiInHipodromRecomandatSlide

O nouă reuniune hipică oficială dedicată exclusiv trapului a avut loc în această dimineaţă pe Hipodromul Ploieşti, circa 300 de spectatori fiind prezenţi pentru a asista la cele şase curse ale zilei. Organizat de Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, evenimentul a avut ca moment principal Premiul „Hipodromul Ploieşti”, cursă de Categoria I în care s-a impus, la mare luptă cu General de Bry, armăsarul Wicked From Heaven, condus de Ion Costeanu (proprietar Mihai Terecoasă). Festivitatea de premiere a fost oficiată de Gabriela Rădulescu, director al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova şi de Paula Teleojan, voluntar al aceleiaşi entităţi.

În celelalte curse ale zilei s-au impus Happy Day (driver Ion Costeanu, proprietar Manox Therm) – Premiul Olimp, Marina Jet (driver şi proprietar Adrian Marciu) – Premiul Ordonat II, Indigo (driver Cristian Slate, proprietar Tiberiu Barbu) – Premiul Ortoza, Daiana (driver Adrian Marciu, proprietar Petre Ionescu) – Campionatul Naţional FRT – Cupa Hanul Româneşti 2 şi Catania R (driver Adrian Marciu, proprietar Ionuţ Velicu) – Premiul Orologiu.

Ca de obicei, cei mai mici dintre spectatori au avut amenajat un „fun corner”, unde au putut desena şi colora sub atenta supraveghere a reprezentanţilor Complex Hipodrom, dar şi, ca o noutate, o zonă dedicată activităţilor sportive (badminton, tenis de masă, minibaschet şi minifotbal)!

Reprezentanţii Societăţii Naţionale de Cruce Roşie – Filiala Prahova au fost prezenţi şi de această dată pe hipodrom şi le-au oferit celor interesaţi informaţii din zona lor de activitate. Acţiunea este parte a proiectului „Descoperă puterea din tine”, program de interes naţional în domeniul prevenirii şi asistenţei medicale, psihologice şi sociale a consumului de droguri, finanţat de Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, din taxa de timbru de 1%.

Partenerii reuniunii hipice de astăzi au fost: Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Radio Prahova, Retro Cars România, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.

Următoarea reuniune hipică este programată duminică, 28 septembrie, atunci când se vor ţine Marele Premiu Regal al României la Trap şi Premiul Bucureşti, la galop.

Galerie foto: