Reuniunea „Premiul Speranţelor” are loc, duminică, pe Hipodromul Ploieşti!
1 min read
Hipodromul Ploieşti găzduieşte duminică, începând cu ora 10:00, în organizarea Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, sub autoritatea Consiliului Local Ploieşti şi a Primăriei Municipiului Ploieşti, o nouă reuniune hipică, dedicată de data aceasta exclusiv trapului.
Va fi un eveniment cu şase curse în program şi moment principal Premiul „Hipodromul Ploieşti”, întrecere din Categoria I programată la ora 11:10.
Reuniunea va fi deschisă la ora 10:00 de Premiul Olimp, urmat de Premiul Ordonat II (10:25) şi Premiul Ortoza (10:45). Va urma principala cursă a zilei, Premiul „Hipodromul Ploieşti”, apoi a doua etapă din Campionatul Naţional FRT – Cupa Hanul Româneşti (11:35) şi, în finalul reuniunii, Premiul Orologiu (12:00).
Ca de obicei, pentru cei mai mici dintre spectatori vor fi amenajate un „fun corner” unde aceştia vor putea desena sub atenta supraveghere a angajaţilor Complex Hipodrom, dar şi, ca o noutate, o zonă dedicată activităţilor sportive (badminton, tenis de masă, minifotbal)!
Partenerii reuniunii hipice de duminică sunt: Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoş, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Prahova, Radio Prahova, Retro Cars România, Centrul de Echitaţie „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.
Prețul unui bilet la reuniunea de duminică este de 5 lei, copiii sub 7 ani şi persoanele cu dizabilităţi având accesul gratuit.
Programul reuniunii: https://docs.google.com/viewerng/viewer?url=https://www.csmploiesti.ro/wp-content/uploads/2025/09/ProgramReuniune21septembrie.pdf&hl=en